Zilele acestea, un cuplu și-a spus pățania teribilă cu Booking, pe rețelele de socializare. La începutul lunii iunie, pe data de 5, au decis că este momentul perfect să plece în Nisa, Franța, după un city break. Problema a fost că zborul le-a fost anulat și ratat check-in-ul de la cazare. Astfel, au fost nevoiți să își caute un alt loc în care să stea și au ales platforma atât de cunoscută, dar au ajuns, într-un final, să fie „țepuiți”.
Tinerii aveau deja cazare la un AirBnB, dar Wizz Air le-a dat planurile peste cap. În timp ce prietenii lor cu care plecaseră în călătorie au găsit un hotel, ei au zis să meargă „pe încredere” și au optat pentru Booking. Norocul se pare că n-a stat deloc de partea lor.
„Vreau sa va împărtășesc experiența mea cu Booking și cum prin intermediul acestuia am fost jecmăniți la propriu (eu și prietenul meu) de 420 de euro, in Nisa, Franța. Totul a început la finalul unui superb city-break de 5 zile, la final de mai, început de iunie. Rezervasem prin AirBnb un apartament de 2 camere + sufragerie, împreună cu iubitul meu și încă un cuplu de vârsta noastră.
Totul a fost perfect, locația foarte bună, accesibilă, preț super mic raportat la zona și condițiile oferite, pe scurt – un raport bun calitate-preț.În ziua întoarcerii acasă, mai exact în data de 05.06.2023 seara, în jurul orei 21:00, ni s-a comunicat că zborul nostru cu Wizz Air, programat la 21:20, va avea întârziere o oră și jumătate. La 15 minute mai târziu, am fost informați că zborul s-a anulat și am fost nevoiți să ne căutăm cazare și să rezervăm bilete pentru următorul zbor, din 07.06 (două zile mai târziu). Așa am ajuns să căutăm cazare pe Booking, iar printre primele apărute, una accesibilă ca preț a fost exact cea care ne-a și jecmănit de bani, asta urmând să aflăm ulterior.
Celălalt cuplu și-a găsit un apartament ok la un hotel, în schimb noi am fost “norocoșii” care au luat țeapă, cu ajutorul Booking”
Ajunși la cazare, iubitul și iubita au așteptat mai bine de o oră la proprietarul să le dea apartamentul din Nisa pentru care plătiseră nu mai puțin de 420 de euro. Văzând că nu este chip să dea de individ nici la 23:30, au sunat la Booking. Răspunsul celor de la call-center ar putea părea o glumă, dar este cât se poate de real!
„După cum spuneam, eu și prietenul meu am rezervat un apartament pe care l-am și plătit, urmând să ne și cazăm în acesta, deoarece eram extrem de extenuați și supărați, din cauza anulării zborului. Am ajuns la locație, așteptând detalii despre cum să intrăm în apartament. Și am așteptat… și am tot așteptat, însă proprietarul nu a mai răspuns nici la telefon, nici la mesajele de pe WhatsApp, așa că am început să sunăm la call center-ul Booking, să contacteze ei proprietarul, sau să ne ajute cu o altă cazare, deoarece era destul de târziu, se făcuse 23:30 și noi stăteam în fața clădirii, cu bagajele după noi, de cel puțin o oră…”
(CITEȘTE ȘI: Lux și opulență! Cât costă un sejur de 5 zile în resortul în care Gina Pistol și Smiley își petrec luna de miere)
Se pare că proprietarul nu accepta să primească la cazare oameni mai tineri de 30 de ani, iar individul avea 29 de ani și 8 luni. Nu a fost chip de „iertare” din partea individului, așa că el și partenera lui, care a și spus povestea pe Facebook, s-au trezit în stradă, la 12 noaptea, la sute de kilometri distanță de casă. Bonus: nu și-au putut recupera cei 420 de euro. Abia la 1:30 au găsit un hotel la supra-preț unde s-au putut caza.
„După ce am sunat la Booking, am aflat de fapt, care era problema… noi am citit doar în mare descrierea acestuia, și am omis un lucru extrem de important, scris undeva spre finalul unei imense descrieri, și anume o restricție de vârstă – proprietarul nu accepta “oaspeți” cu vârsta mai mică de 30 de ani, prietenul meu având 29 de ani și 8 luni. Nu știu de ce aveam impresia că dacă prietenul meu ar fi avut 29 de ani, 11 luni, și 30 de zile, s-ar fi aplicat aceeași “pedeapsă” pentru neatenție… 420 euro costa o mică neatenție, bani pe care nu i-am mai putut recupera, din cauză că proprietarul era acoperit de “clauzele contractului”, bani plătiți pentru niciun serviciu prestat.
Un proprietar fair-play nu ar fi încasat suma, până nu s-ar fi asigurat că restricția de vârstă este respectată.Suntem foarte dezamăgiți de serviciile oferite de Booking, care ar fi putut lua măsuri cu privire la aceste țepe ordinare prin (măcar) afișarea în titlu a acestor detalii IMPORTANTE, la fel cum si resorturile “ADULTS ONLY” au specificată în titlu această regulă. Finalul “aventurii” este că am rămas pe drumuri la ora 12 noaptea, luând la rând toate hotelurile pe care le-am întâlnit, pentru ca într-un final, la ora 1:30 să găsim unul cu disponibilitate (la supra-preț) pentru a ne putea caza (alți bani, altă distracție).Concluzia: nu recomand și o să evit pe cât posibil serviciile Booking!”, a scris tânăra pe un grup de Faebook.
(CITEȘTE ȘI: Coșmarul pe care l-au trăit 11 turiste în vacanță. Au închiriat o vilă în Italia, însă nu se așteptau să treacă prin așa ceva)